31 ian. 2009

ok. 

Nu stiu ce sa scriu.

Sunt fericita. Sunt foarte fericita.

Desi sunt racita, sunt fericita ca incepe sa imi treaca.

Simt ca toate lucrurile vor avea un final fericit.

Simt cum mi se topeste inima si cum creste la loc, mai mare ca acum cateva momente.  3 luni :X Am facut 3 luni !!!

Am reusit sa trec la mate, la stiinte si la romana. Am scapat si de al doilea avertisment. Scoala merge foarte bine ;)

Mihai a luat 10 la 4 examene, mai are de dat inca 4. 

Toate par sa mearga pe roze, desi stiu ca nu o sa tina mult timp asa. Probleme vor parea ca ma vor sufoca, dar am constatat cu uimire ca am invatat sa ma controlez.

At least for now...    There's no panica !

8 ian. 2009

De-a frica

Intrand intr-un ciclu de intrebari si raspunsuri [mai mult sau mai putin coerente], ma intreb ce as face ... cand teama si frica ar fi absente...
De la Proffesional Cinderella [Baby Chris ;X :C]

- as incerca sa imi schimb povestea vietii, intr-una cat mai normala.
- nu mi-ar pasa daca dezamagesc, ranesc.
- mi-as infrunta mama, tatal.
- mi-as lua talpasita, oriunde, cat mai departe.
- as invoca dreptul de a fi "glowing", si "glamorous", asa cum am incetat sa fiu odata cu despartirea de Domnul X.
- as incerca tot, la ce imi zboara mintea, ceea ce mi-am dorit dintotdeauna, as indeplini provocarile pe care le-am lasat neterminate.
- m-as pune pe invatat.
- as dovedi ca am suflet, ca pot plange.
- as crede. In mine. In el. In noi.

Mai departe la... suzilica...

Cine e Simona?

Scrieti un eseu de 1 pagina in care sa spuneti cine sunteti.
02.12.2008.


Pai... sa vedem. Simona, cunoscuta de rude si torturata de apropiati cu apelativul "Alina", este o domnisoara de 18 ani si un pic, 2 zile mai exact, cam 1,62 m, si aproximativ 49 de kilograme, spre rusinea ei. Mignona, timida, unii spun chiar ca e draguta, unii chiar frumoasa, desi Simona crede ca e normala, uneori, doar uneori, putin peste medie.
Ochii verzi, cu influente ce bat spre albastru, satena cu suvite naturale de un blond auriu si un roscat temperat; desi si-a cam facut de cap asta-vara si s-a vopsit, ba saten inchis, ba brunet, ba suvite.
In fine, partea fizica e destul de evidenta pentru a putea fi observata cu ochiul liber. Uneori imi pare rau pentru lipsa de coerenta cu, care imi exprim punctele tari sau punctele slabe ale persoanlitatii si caracterului meu. Dar uneori, nu imi pare rau, pentru ca, tocmai pentru ca lipsa de coerenta exprima derutarea, confuzia... nici eu nu stiu care sunt acele puncte.
Ce a influentat-o pe Simona sa fie... Simona? Nu stiu. Probabil fiecare imprejurare a vietii prin care a trecut. Cine stie? Viata a fost prea plina de surprize; sinucideri, morti accidentale sau naturale, intentionate sau nu, divorturi, despartiri, certuri, mai multe sau mai putine bucurii, boli, spitalizari, accidente rutiere, iarasi spitalizari, colegii, anturajul, calatoriile...
Of... Da. Si biserica. Pot spune ca biserica m-a influentat mult, si asta fara sa o spun doar ca suna bine, sau poate doar de suprafata. Cred ca daca nu era biserica, sigur o luam "pe ulei". Daca nu eram toba de invataturi, reguli, "cultura bisericeasca", nu cred ca ma simteam cu "musca pe caciula" cand era vorba de "gasca" si de obiceiurile din "gasca". Bine... ca am pierdut legatura, odata cu intrarea la liceu, si ....bine ca am schimbat total persoanele din jurul meu.

Acum... Sunt Simona. Doar Simona. Vreau sa fiu copil cuminte, sa ma casatoresc (cred ca am cu cine, adica... sigur am :] ), sa termin facultatea, sa am vreo cativa copii, etc. Viata poate fi frumoasa, nu ? Trebuie doar sa incerc sa o fac frumoasa... si sa o accept asa cum pica !?! Nu stiu...

5 ian. 2009

Din seria povestilor fara final...

Am regasit recent o carte pe care am citit-o din scoarta in scoarta, de mai multe ori. "Dramele Adolescentilor", este de fapt o culegere de scrisori venite pe adresa redactiei unei reviste. Cele mai dramatice si "poetice" regasindu-se pe paginile acestui volum.
Din pacare acestea sunt in mare masura adevarate. Si chiar seamana cu realitatea. Uneori, este chiar povestea mea...


Din colectia povestilor fara final...

"Te-ai sarutat vreodata in mijlocul strazii?"


Se pare ca el facuse un fel de pariu cu fratele ei, cum ca va reusi sa o cucereasca. Ea a aflat acest lucru si si-a propus sa reziste. La petrecere, surpriza! El nu se poarta cu ea diferit fata de celelalte fete. Ba mai mult, se da pe langa o colega de-a ei. Ea, care astepta cu armele pregatite asalturile lui, era cam descumpanita. Dupa petrecere, lucrurile insa se schimba. El incepe sa-i dea tarcoale. Ei nu-i placeau lucrurile neserioase, asa ca evita o legatura cu el. Astepta mare dragoste. Dar, pana la urma, obosita de atata asteptare, se hotaraste sa accepte neseriozitatea, sa se distreze. Caci, cel putin asta, el ii oferea din plin. Dar, dintr-un joc al orgoliilor, iese altceva. Incetul cu incetul, cei doi se indragostesc unul de celalalt. Inevitabil, nu? Si la fel de inevitabila ar fi si continuarea: cei doi fac dragoste. El avea ceva mai multa experienta. Si incepe s-o invete si pe ea, care, de altfel, era foarte dornica si o foarte buna eleva. Dupa 5 luni de la inceputul prieteniei lor, se intampla ceva. Pana atunci au mai fost si alte faze dragute, ca de exemplu : el si ea in centrul Bucurestiului, pe la Universitate, si, brusc, pe o trecere de pietoni, un : “Te-ai sarutat vreodata in mijlocul strazii?” si un sarut lung , masini claxonand… ce mai, o adevarata scena. E adevarat ca lui i-ar fi placut sa fie actor si probabil ar fi fost, dar… In orice caz, cu toate tipele facea lucruri care sa epateze, dar cu ea incepe sa faca si alte lucruri… Ceva ce nu mai facuse niciodata pana atunci cu nici o fata… Cu catva timp in urma, venind intr-o seara de la teatru, el a intrebat-o privind-o in ochi : “Da!”. Nimic mai mult din partea niciunuia, caci privirile acelea au fost singure. Deci, peste catva timp, in vara, el fiind in sesiune si ea in perioada tezelor, nu se mai vazusera de doua zile. Ea nu intelegea ce se intampla. Il suna disperata, nu-l gasea acasa, el nu o mai sunase. Pana cand, intr-o dimineata, suna telefonul. El: “Peste o ora esti in statie la troleibuz.”. Ea: “ Am teza azi. Ce s-a intamplat? Nu inteleg…”. El : “O sa-ti explic. Poti sa vii?” Ea: “Da.” (luand o hotarare eroica, neglijand teza si scoala). El : “Sa te imbraci frumos. Nu ma mai intreba nimic acum. Ne vedem peste o ora. Pa!” Asteptarea e cumplita. Ce invatat? … Exista lucruri mai importante.
Soseste clipa. Se duce in statie. El asteapta imbracat la costum, ceva impropriu lui. Se sarutara scurt. Ea este pe punctul de a izbucni, cerand explicatii. Dar el nu o lasa : “Nu intreba nimic inca, ai incredere in mine.” Se suie in troleibuz. Ei ii treceau prin cap tot soiul de ganduri: e bolnav si vrea sa ma duca si pe mine la doctor, poate vom muri amandoi… daca are SIDA? Doamne, ce s-o fi intamplat cu el? Pana la Universitate, circa 15 minute, nu am scos nici un cuvant. Ei au inceput sa-i curga lacrimile. Nu intelege. Asteapta explicatii, dar nu poate sa i le ceara. Trebuie sa aiba incredere. Dar ii e frica! Coboara la Universitate. Abia daca scosesera doua vorbe. In aceeasi tacere, traverseaza prin pasaj. Se apropiau de Spitalul Coltea. Ea simtea ca mai are putin si lesina. Ies din pasaj, ajung langa spital, dar trec mai departe. Se opresc in fata bisericii. El: “Mai tii minte ca ai spus odata “Da”? Acum te intreb : vrei sa te logodesti cu mine? Ma duc putin mai incolo, pentru a-ti lasa timp de gandire.” Ea e interzisa, nu-l poate lasa sa se indeparteze, simte ca o vor lasa picioarele. Se uita la el si nu-i vine sa creada. Vazand ca el asteapta totusi un raspuns, il strange frenetic in brate murmurand doar “Da, da, da, da…” Intra in biserica, se inchina la icoana, el ii pune un inel pe deget, o saruta, isi fac cruce si ies, nu inainte de a aprinde o lumanare pentru cei vii. Pe drum cei doi rad fara nici-un motiv, dau bani cersetorilor, se saruta, ce mai… sunt fericiti! Daca n-ar fi inelul, ar crede ca este un vis…
Vine vacanta. Am mancat de pranz si la un moment dat, a sunat cineva la usa. A raspuns fratele meu si mi-a spus sa iau ceva pe mine si sa ies putin! Mama: “De ce nu-ti faci curat in camera, puteai sa-l primesti in casa. E Giuliano, nu?” Erau, de fapt, doi prieteni de-ai lui, dintre care unul cel mai bun, statea in poarta. “Buna!” “Buna!” “Ce faci?” “Bine, dar ce s-a intamplat?” “Nu vii cu noi pana la Giuli?” Semnal de alarma. De ce sa ma duc cu el? De ce isi trimite intermediarii? Ceva nu e in regula… “Ce s-a intamplat?” Caut in ochii lui un raspuns, care vine si loveste sufletul.

“A murit.”

1 ian. 2009

nu stiu...

Oh, well, it's all gone. Vacanta s-a apropiat periculos de mult de final, maine fiind practic ultima zi. Vineri. Vinerea mi se parea mereu o zi care... abia asteptam sa vina, sa... vina... sa stiu ca am o zi-doua de real confort, hoinarind brambura pe bulevard. Desi mereu primeam chores si eram locked inside majoritatea timpului, nu se compara cu o zi din'aia de scoala.
Vacanta nu mai e. Craciunul nu mai e. Nici macar Revelionul, care l-am asteptat cu mult mai mult extaz decat Craciunul. Si... simt ca am pierdut timpul total aiurea. Visul unei zile de vacanta de iarna a fost spulberat de durerea de spate, de reamenajarea camerei [desi sunt incredibil de happy ca in sfarsit am reusit sa termin], de facut curatenie, de sarmale si obisnuitele pregatiri fastuoase pentru Craciunul pe care nici macar nu il mai inteleg. Simplul termen de "sarbatoare" ma nauceste cand de fapt totul s-a transformat inca o data intr-o ocazie de a cheltui cat mai multi bani, de a umple mesele si burtile cu multa mancare si lenea de dupa. Macar sunt multumita ca nu am luat un gram in plus la "Sarbatori", mai mult decat atat, as afirma ca de fapt am reusit sa slabesc cam doua kilograme numai prin respingerea bucatelor traditionale, mi se facea scarba.
In vacanta asta am reusit sa fac aproape tot ce nu vroiam. Am reusit sa ma enervez de nenumarate ori si sa imi etalez ochii inlacrimati in public de prea multe ori, sa ma cert cu majoritatea persoanelor din jurul meu, sa imi stric manichiura la nici 10 minute de cand am "primit-o", m-am imbatat, am fumat, am facut prea multe lucruri care nu se potrivesc cu "reputatia" de copil cuminte pe care nu stiu cum, dar inca reusesc sa o mentin fara aparent niciun efort, si fara sa incerc sa fiu si mai prefacuta si fatarnica decat ma face sa ma simt.
Azi, 1.01.2009, implinim doua luni. A trecut poate mult prea repede si nu am apucat sa constientizez cat de mult ar trebui sa pretuiesc persoana de langa mine, care, ieri, de fapt azi, adica, ma rog, de Revelion, am reusit sa supar si sa enervez, prin alcoolemia ridicata ce o aveam. In loc sa fiu atat de fericita ca il am si ca inca ma suporta dupa faza de ieri/azi, pentru simplul fapt ca e langa mine, sa il iubesc si sa il pretuiesc asa cum si eu mi-as dosi sa fiu...
Nu inteleg nici acum ce s-a intamplat. Singurele lucruri pe care mi le pot aminti sunt ca pe 31 m-am trezit poate prea devreme, am incercat sa pregatesc ultimele detalii, am plecat la manichiura cu Chris, mi-am stricat manichiura, am reusit sa dam dovada ca si noi, fetele [adica mai mult noi doua], ne putem descurca la fel de bine in tehnica si ca domeniul computerelor ne este prieten. Dupe ce se face adunarea populatiei s-a realizat fenomenul de migratie catre domiciliul subsemnatei de fata, pentru inca un Rev "acasa". Apoi m-am imbatat. Nu stiu cum. Desi nu am mancat mai nimic, totusi... dintr-un motiv inca necunoscut, Mihai m-a lasat sa beau... incalcandu-si promisiunea. Sunt mai mult decat sigura ca am enervat pe toata lumea, ca am vorbit.... mult... prea mult... mi-e rusine sa ma gandesc ce am spus, ce am facut... ma simt ca o epava dupa ...tot. Si inca nu stiu cum de am ajuns in pat...
Uuugh...
And I still have a headache...
And I still don't know if my boyfriend is still mad...
And I don't think that he remembers that once again it's our anniversary today...
And I don't want to go to the doctor's...
And I don't want early Mondays with school to be late at...
And I want...
To turn back time and make it better... or at least try to...
After all...life is a mistake... My life is filled with tears and regrets, why should this night that just passed be something else than a mistake? This night that was supposed to be perfect, and it was supposed to go after a tottally different scenario... thanks to my mistakes once again... it sucked.